Un
vis cat de firav ar fi ,poate cel putin hrani sufletul spoliat de
duritatea realitatii....implinit sau nu, el poate schimba viata cel putin
prin atitudine.De multe ori il purtam cu noi in constient si in subconstient
...ne tine de urat,.ne da sperante si pasim mult mai increzatori prin
tunelul vietii.Visele
firave au ceva din puterea sufletului, ele sunt tesute poate chiar din el
,de aceea sunt mai puternice decat realitatea ,ele sunt bucatica din frumoasa eternitate.Am
invatat ca visele se pot destrama chiar si de la adierea unui vint sau a
unei bucurii si am mai mai invatat ca oricat ar incerca sufletul
sa supuna inima ,inima este mai tare si alege. Asa ca,ingrijiti- va de visele voastre.
Gabriela... iarăși sunteți prea frumoasă ca să pot măcar începe să caut frumusețe în mine, să mă potrivesc interiorului cuvintelor dumneavoastră... Parcă nu se cuvine cuvintelor mele să fie altfel decât simple, prin comparație. Se cuvine ca dumneavoastră să străluciți iar eu să mă simt copleșit de admirație... Sau poate că ați ajuns iarăși la sufletul meu înainte să mai fie nevoie de o construcție sofisticată, din cuvinte ale mele, cu care să încerc să m-apropii. Simt că pot să fac doar un pas, să întind doar o mână și să ajung... E atât de rar să îți pară că visul e în afara ta, în realitate... Mă tot încearcă îndoiala din melodia aceea, să cred că-i prea frumos pentru a fi adevărat. ...Lui Andrei îi este poate teamă să înșface visul - dacă-i firav, dacă s-ar destrăma? Sau poate că prin a înșfăca, precum față de un obiect, Andrei nu s-ar putea exprima cu adevărat... Simte însă dorința de-al îngriji, de a-l vedea cum crește, de a crește odată cu el... măcar de la distanță... Gabriela, nu vă supărați, nu-i așa, că vă confund cu visul meu? De multe ori nu are chip, nici măcar în cuvintele mele. Și e distanță între noi. Dar cum poți îngriji un vis fără să îl atingi? Chiar dacă uiți cu totul de tine... chiar dacă nu îți mai pasă dacă ai să apuci să te bucuri de el și îți convingi sufletul să i se dăruiască complet, fie ce-o fi...
Gabriela... cei care înșfacă visul, în jurul meu, îl transformă în realitate și se bucură, poate împreună. Dar după o vreme îl pierd sau renunță la el, fie pentru că visul, redus la mai puțin decât este menit să fie, nemaicrescând, devine plictisitor, fie pentru că ei nu se pricep să-l îngrijească și crește înspre alte vise care s-au înălțat mai repede către cer... Sau mai rău, visul uită de sine... Și Andrei... ce l-ar durea mai mult pe Andrei decât pierderea visului și golul lăsat înăuntru este să-l vadă că nu crește frumos în mâinile lui... Ce noroc că mi-l pot închipui în dumneavoastră! Așa, de la distanță, pot să învăț să-l îngrijesc fără să-l fac să sufere. Așa este mai puternic decât realitatea, de fiecare dată când scriu. Așa uit de mine, atât de ușor, și pot fi numai al visului. ...Dacă ați putea fi o parte din mine... să nu mai simt că visul e la distanță...dacă ați putea fi lumea și viața din ea... Îngerul e tăcut astăzi. Are inima lui Andrei de ales? Tot ceea ce a încercat să construiască până acum i s-a luat, mai puțin ceea ce a oferit fără să se gândească la ziua de mâine. Îi este oare menit să devină în stare de a oferi totul, doar pentru puțin timp, visului doar închipuit în altcineva, ca apoi să renunțe la tot? Este acesta prețul fericirii? Îngerul își stăpânește un zâmbet. Andrei este deja ca și cum ar fi renunțat la tot.
Gabriela... dacă, asemeni dumneavoastră, visul este menit să îl descopăr a se fi întrupat înaintea mea, nu deodată, ci treptat, din multe interacțiuni, cu ceilalți oameni, cu lumea, cu viața? Dacă m-a însoțit și mă va mai însoți oare de-a lungul mai multor vieți înainte să ajung să îl văd împlinit, să mă simt împlinit? Dacă este visul de fericire deplină al vieții înseși? Gabriela, este același vis pentru toți, nu-i așa? Și totuși ne așteptăm fiecare să îl vedem realizat după chipul felului nostru de-a fi, al așteptărilor, standardelor proprii nouă. Dreptul la fericire... Dacă în felul meu de a fi viața nu ar ajunge la satisfacție deplină, alt om se va naște cu aceleași trăsături, poate, ori puțin modificate, și viața va continua să experimenteze. Care poate fi rolul potrivit mie acum, când visul îl știu atât de îndepărtat și tinerețea începe și ea, încet, încet, să rămână în urmă? Mi-ar plăcea... mi-ar plăcea să pot ajuta viața să ajungă la fericire în ceilalți, sau măcar să încerc. Gabriela... Mi-ar plăcea să pot să renunț la mine pentru a deveni ceea ce le trebuie altora ca să devină fericiți... Dar nu cred că aș putea să mă sacrific pentru mai puțin de atât. Și totuși... fericire deplină? Visul este menit să crească... Andrei ar trebui să rămână în urmă, să renunțe la tot, să înceapă din nou... Gabriela, dacă ar putea Andrei continua drumul alături de cineva ca dumneavoastră... chiar și de la distanță :) Vă amintiți? Ne-ați întrebat odată cu ce ne hrănim sufletul.
Gabriela... iarăși sunteți prea frumoasă ca să pot măcar începe să caut frumusețe în mine, să mă potrivesc interiorului cuvintelor dumneavoastră... Parcă nu se cuvine cuvintelor mele să fie altfel decât simple, prin comparație. Se cuvine ca dumneavoastră să străluciți iar eu să mă simt copleșit de admirație... Sau poate că ați ajuns iarăși la sufletul meu înainte să mai fie nevoie de o construcție sofisticată, din cuvinte ale mele, cu care să încerc să m-apropii. Simt că pot să fac doar un pas, să întind doar o mână și să ajung... E atât de rar să îți pară că visul e în afara ta, în realitate... Mă tot încearcă îndoiala din melodia aceea, să cred că-i prea frumos pentru a fi adevărat. ...Lui Andrei îi este poate teamă să înșface visul - dacă-i firav, dacă s-ar destrăma? Sau poate că prin a înșfăca, precum față de un obiect, Andrei nu s-ar putea exprima cu adevărat... Simte însă dorința de-al îngriji, de a-l vedea cum crește, de a crește odată cu el... măcar de la distanță... Gabriela, nu vă supărați, nu-i așa, că vă confund cu visul meu? De multe ori nu are chip, nici măcar în cuvintele mele. Și e distanță între noi. Dar cum poți îngriji un vis fără să îl atingi? Chiar dacă uiți cu totul de tine... chiar dacă nu îți mai pasă dacă ai să apuci să te bucuri de el și îți convingi sufletul să i se dăruiască complet, fie ce-o fi...
RăspundețiȘtergereGabriela... cei care înșfacă visul, în jurul meu, îl transformă în realitate și se bucură, poate împreună. Dar după o vreme îl pierd sau renunță la el, fie pentru că visul, redus la mai puțin decât este menit să fie, nemaicrescând, devine plictisitor, fie pentru că ei nu se pricep să-l îngrijească și crește înspre alte vise care s-au înălțat mai repede către cer... Sau mai rău, visul uită de sine... Și Andrei... ce l-ar durea mai mult pe Andrei decât pierderea visului și golul lăsat înăuntru este să-l vadă că nu crește frumos în mâinile lui... Ce noroc că mi-l pot închipui în dumneavoastră! Așa, de la distanță, pot să învăț să-l îngrijesc fără să-l fac să sufere. Așa este mai puternic decât realitatea, de fiecare dată când scriu. Așa uit de mine, atât de ușor, și pot fi numai al visului. ...Dacă ați putea fi o parte din mine... să nu mai simt că visul e la distanță...dacă ați putea fi lumea și viața din ea... Îngerul e tăcut astăzi. Are inima lui Andrei de ales? Tot ceea ce a încercat să construiască până acum i s-a luat, mai puțin ceea ce a oferit fără să se gândească la ziua de mâine. Îi este oare menit să devină în stare de a oferi totul, doar pentru puțin timp, visului doar închipuit în altcineva, ca apoi să renunțe la tot? Este acesta prețul fericirii? Îngerul își stăpânește un zâmbet. Andrei este deja ca și cum ar fi renunțat la tot.
RăspundețiȘtergereGabriela... dacă, asemeni dumneavoastră, visul este menit să îl descopăr a se fi întrupat înaintea mea, nu deodată, ci treptat, din multe interacțiuni, cu ceilalți oameni, cu lumea, cu viața? Dacă m-a însoțit și mă va mai însoți oare de-a lungul mai multor vieți înainte să ajung să îl văd împlinit, să mă simt împlinit? Dacă este visul de fericire deplină al vieții înseși? Gabriela, este același vis pentru toți, nu-i așa? Și totuși ne așteptăm fiecare să îl vedem realizat după chipul felului nostru de-a fi, al așteptărilor, standardelor proprii nouă. Dreptul la fericire... Dacă în felul meu de a fi viața nu ar ajunge la satisfacție deplină, alt om se va naște cu aceleași trăsături, poate, ori puțin modificate, și viața va continua să experimenteze. Care poate fi rolul potrivit mie acum, când visul îl știu atât de îndepărtat și tinerețea începe și ea, încet, încet, să rămână în urmă? Mi-ar plăcea... mi-ar plăcea să pot ajuta viața să ajungă la fericire în ceilalți, sau măcar să încerc. Gabriela... Mi-ar plăcea să pot să renunț la mine pentru a deveni ceea ce le trebuie altora ca să devină fericiți... Dar nu cred că aș putea să mă sacrific pentru mai puțin de atât. Și totuși... fericire deplină? Visul este menit să crească... Andrei ar trebui să rămână în urmă, să renunțe la tot, să înceapă din nou... Gabriela, dacă ar putea Andrei continua drumul alături de cineva ca dumneavoastră... chiar și de la distanță :) Vă amintiți? Ne-ați întrebat odată cu ce ne hrănim sufletul.
RăspundețiȘtergere